banalitate …

…aceleasi strazi impanzite de aceeasi oameni nepasatori , aceleasi mutre acre in acelasi metrou care merege de fiecare data in aceeasi directie , aceleasi haine din aceleasi magazine , aceeasi dusmani deghizati in aceeasi prieteni , aceeasi mancare infecta din acelasi supermarket la fel de infect , acelasi rasarit , acelasi apus, aceleasi vise totul e la fel … totul e banal .Ma simt de parca as traii intr-o alta epoca , parca nu as fi de aici , orice as face nu imi pot gasii locul printre acesti … aceeasi oameni . Simt ca ma sufoc aici , imi place aerul , vreau sa respir .Cu cat ma lupt mai tare sa respir cu atat ma sufoc mai mult .incerc cu disperare sa imi fac loc prin multime dar ma afund mai rau , sunt calcata in picioare de toti … ma ridic cu ultimele puteri si incerc din nou sa ies , din nou si din nou si din nou …dar in zadar.Ptr ce traim ,suntem cu adevarat fericiti ? sau am uitat si ce inseamna sa fi fericit , sa poti zambii din adacul sufletului si sa spui ca esti impacat cu tine , ca nu iti mai trebuie nimic. muncim , ne facem prieteni , iesim in oras , suntem inconjurati de oameni …dar deschizand ochii suntem defapt singuri, nimeni nu e acolo unde ar trebuii sa fie oameni , in jurul nostru sunt doar niste …ambalaje , niste roboti . As mintii daca as spune ca imi vreau viata inapoi , cum as putea sa vreau ceva ce nu am avut . am mers la scoala , am mers in parc cu prietenii , am baut beri , am fumat , am ,am,am …defapt nu am nimic , nici nu stiu cat din toate astea au fost deciziile mele , sau doar s-au implinit ptr mine. drept dovada nici macar la ce liceu sa merg nu am decis eu .incerc sa inteleg ceva din toate astea dar ma intreb e ceva de inteles? adun amintiri , adun ani , adun titluri , adun … dar defapt eu scad pe zi ce trece , ma simt din ce in ce mai mica , mai slaba , mai proasta , mai prefacuta , mai batrana ,mai… departe . mi-e teama de mine , fug de mine , poate asta e motivul ptr care nu-mi gasesc locul in lumea asta , nu gasesc nimic. sau poate nu e nimic de gasit . nu poti gasii ceva ce nu ai pierdut .de ce credeti ca ma cunoasteti ? de unde atat familiarizare intre noi cand fara agenda telefonului nici nu ati stii cum ma cheama? traim in niste cizme pana la gat cu care calcam in cenusa prezentului produsa de focul trecutului facandu-ne drum spre viitor . o mare prostie si viitorul asta , ne folosim de el doar ca sa traim mai intes prezentul asta infect , sau cel putin sa ne mintim ca o facem. si intr-un final mori ca un tampit , ar trebuii sa invatam sa murim .e mult mai greu decat sa inveti sa traiesti ptr ca trebuie sa fi invatat sa traiesti ca sa poti invata a murii … dar cine sa ne invete ?

nu stiu nimic ! nu vreau nimic! nu imi mai trebuie nimic ! si totusi cum putem definii acest… nimic ?

Anunțuri

2 responses

  1. cuvintele tale îmi aduc aminte de nişte versuri de la o melodie de demult… pe caldarâm sunt paşii mei de ieri/ în aer seva altei primăveri / imagini care-mi umplu mintea cu-ntrebări…
    sper să fie şi răspunsuri, în acest univers, nu doar întrebări.

    21 Noiembrie 2010 la 21:57

    • ciudat e ca raspunsurile sunt intotdeauna la noi , doar ca suntem prea preocupati sa le cautam in alta parte si nu le vedem . totul e atat de simplu … doar ca noua ne place sa le complicam , ca mai apoi tot noi sa ne plangem … ciudat nu ?

      21 Noiembrie 2010 la 22:00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s